In februarie 2019 am urcat cateva cascade de gheata in Val’ Varaita, IT, despre care ulterior am aflat ca nu se formasera in mod natural, ci erau rezultatul unor lucrari de amenajare facute de cataratorii locali. Acestia au folosit niste tevi din plastic pentru a devia apa unor paraie pana deasupra falezelor respective, iar rezultatul era spectaculos (o asemenea zona este in imaginile de mai jos).

Aductiuni de apa deasupra unor cariere abandonate pentru formarea de cascade de gheata
Cascadele „artificiale” de pe peretele din stanga din fotografia de mai sus

(In februarie 2020 am vazut inca o amenajare de cascade „artificiale” in Austria, numita   „Eispark Osttirol” – singurul loc in care ne-am putut catara pe niste gheata dupa ce am vazut ca niciuna dintre cascadele cunoscute din zona nu era formata).

Romeo Isaia, cabanierul de la refugiul Savigliano mi-a explicat cum au facut amenajarile, mi-a aratat materialele folosite si mi-a dat cateva sfaturi, asa ca la intoarcerea in tara am inceput sa ma gandesc unde s-ar putea aplica metoda prin muntii care imprejmuiesc Bucurestii.

Romeo Isaia imi povesteste despre catararea pe gheata din Val’Varaita

Cascada Avion de pe Valea lui Stan (Vidraru, AG) a fost alegerea evidenta: cea mai cunoscuta cascada din zona, acces usor pana la baza, debit de apa suficient, iar albia paraului care o alimenteaza are o forma destul de potrivita pentru montarea tevilor de derivatie.

Cascada Avion in ianuarie 2018

Prin octombrie, impreuna cu Dan Nicolae am urcat „prin spate” pana desupra cascadei si – cu titlu de experiment – am reusit sa montez o teava PEHD de 25 mm pe care am imbracat-o cu un manson izolator si am ingropat-o pe curba de nivel intre un mic ochi de apa din parau si o brana din dreapta cascadei, astfel incat sa curga „la plin”, iar apa sa se raspandeasca pe peretele de dedesubt.

Munca pe plantatie

Din pacate, iarna care a urmat a fost prea blanda si cascada nu s-a format, dar se putea totusi vedea rezultatul devierii montate de noi.

Avionul pe 10 ianuarie 2020

Toamna urmatoare am facut o tura pe Valea lui Stan impreuna cu baiatelul meu si am observat ca peretele din stanga Avionului era uscat, semn ca s-a intamplat ceva cu teava de derivatie, asa ca l-am cooptat pe Liviu Enache si am plecat sa remediem problema inainte de venirea iernii.

Ajunsi deasupra cascadei, am vazut ca peste capatul din parau al tevii se depusese un stat gros de frunze uscate care nu mai permitea trecerea apei. Am curatat albia, am fixat teava pe un traseu mai bun (coliere metalice prinse cu bolturi expandabile de 6 mm in gauri forate) si i-am montat un sorb din plasa care sa previna infundarea ei.

Pentru ca mai aveam o bucata de teava de vreo 4 m si un sorb din sita metalica, am mai fixat inca o derivatie pe partea opusa (stanga cum te uiti spre aval), astfel incat apa sa curga pe un prag de piatra si pentru ca tot aveam masina de gaurit am montat si un top cu lant pe malul stang (singura zona cu stanca suficient de solida).

Liniile galbene arata pozitiile tevilor de deviere, iar topul cu lant este in stanga-sus

Judecand dupa cata apa siroia pe perete cand am facut rapelul peste cascada, credeam ca avem toate sansele sa avem un loc de joaca mai bun iarna urmatoare, cu conditia sa nu se ofileasca palmierii de pe Valea lui Stan din cauza caniculei…

 Cu toate acestea, iarna 2020-2021 a fost una calda, fara temperaturi care sa favorizeze formarea ghetii pe cascadele cunoscute, asa ca „proiectul Avion” a ramas in asteptare. Totusi, un optimism debordant (si fara nicio baza…) m-a facut sa merg ieri (25 noiembrie 2021) pe Valea lui Stan impreuna cu Liviu Enache, sa vad care mai este starea amenajarii facute anii trecuti si sa mai fac niste lucrari de intretinere ale „sistemului hidrotehnic”.

La inceputul zilei, apa curgea numai pe firul principal, iar restul peretelui era doar umed…

Am urcat deasupra cascadei pe coarda fixa lasata anul trecut si am descoperit (din nou…) ca apa nu mai curgea pe tevile montate din cauza stratului gros de frunze uscate care se aduna acolo toamna, dar de data asta am fost pregatit mai bine: am adus niste site din tabla gaurita pe care voiam sa le montez peste capatul tevilor si am tras sus niste saculeti cu nisip pentru formarea de praguri de deviere sau de retentie a apei in zonele de captare.

Sorb din tabla gaurita, saci cu nisip ca baraj de retentie… Ce-ar putea sa mai mearga rau?!

La plecare (rapel de 30 m din topul cu lant montat anul trecut), apa curgea „la plin” pe ambele tevi, iar latimea zonei pe care se imprastia apa pe perete se triplase. Sper ca anul asta o sa fie mult mai frig si dupa atata asteptare o sa avem in fine o cascada de gheata adevarata pe Valea lui Stan!

Derivatia de pe partea stanga a cascadei (vazuta de jos) curge „la plin” (teava nu ingheata atata timp cat curge apa prin ea, pentru ca este izolata cu un manson si este ingropata intr-un sant),
Sageata rosie indica firul principal al apei, iar cele albastre arata cele doua derivatii. Se vede ca zona pe care curge apa aste mult mai lata (sper ca asta o sa se vada si in latimea mult mai mare a zonei de catarare pe gheata)

Un alt efect interesant al derivatiilor ar putea fi ca datorita scaderii debitului de pe firul principal, domul de „conopida” care se forma la baza din cauza stropilor se va micsora, iar tubul de gheata din partea superioara a cascadei prin interiorul caruia curgea apa in trecut o sa fie consolidat prin inghetarea unor straturi suplimentare care sa primeasca suruburi de gheata. O sa vedem…

Publicitate