Dacă ți-au plăcut traseele pe care le-am echipat până acum și vrei să contribui la cheltuielile necesare pentru amenajarea traseelor viitoare, poți face o donație într-unul dintre conturile din pagina Contribuții pentru amenajarea de trasee. Mulțumesc!


In 2016, dupa ce am terminat de amenajat zona Sredna Kula, faleza Milkovata I si o parte din Milkovata II de la Koshov, eu, Catalin Boroi și Alexandru Maroiu am început sa dezvoltam zona de cățărare de la Shirokovo, pe care Catalin a descoperit-o din întâmplare, când s-a rătăcit pe drumurile Bulgariei. Până acum, in cele trei sectoare sunt amenajate 28 de trasee de escalada sportiva cu grade intre 5c si 8a.

In sectorul II am curățat si 12 linii de trad cărora le-am montat topuri cu cate doua ancore cu inel. Toate traseele de trad au fost urcate deja si așteaptă repetări (topo-ul complet se afla la adresa Catarare trad la Shirokovo).

La începutul anului 2022, toate traseele de escalada au fost reechipate cu ancore chimice din inox AISI 316L (A4) cumpărate din donațiile cățărătorilor români.


ATENTIE! – Pe surplomba din dreapta zonei centrale (sectorul II) ar mai fi avut loc vreo două trasee cu linii destul de logice, dar din cauza urmelor unor construcții vechi (nișe pe pereți pentru sprijinirea unor grinzi din lemn), zona este considerată a fi de interes istoric.

Recent, in zona au fost începute niște săpături arheologice, iar cei care le conduc ne-au pus în vedere să evităm să ne cățărăm atât in zona surplombei cat si pe traseele adiacente, Deicide si Covid Dance (vezi schița traseelor de la sectorul II).


Acces

Shirokovo este un sat foarte mic, aflat la sud-est de Dve Mogili, la confluenta raurilor Baniski Lom si Cherni Lom, intr-o zona foarte frumoasa in care sunt mai multe faleze de calcar. Distanta de la Bucuresti pana acolo este de 120 km.

Daca ai GPS, accesul este simplu: cauți „Shirokovo, Bulgaria” pe Waze, folosești Google Maps (Shirokovo Climbing Area), ori folosești coordonatele: 43°32’59.0″N  25°56’25.6″E sau 43.549726, 25.940435.

Daca esti de moda veche si navighezi dupa stele, mai intai trebuie sa ajungi la Dve Mogili: ori mergi pe E 85 (spre Byala), iar cam dupa 27 km de la Ruse o iei la stânga (indicator Dve Mogili – 6 km), ori o iei pe drumul care trece prin Basarbovo, apoi prin Ivanovo, dupa care ajungi la Dve Mogili. Din centrul localității, cotești la stânga spre Borovo (indicator), treci calea ferata si o tii drept pana la Shirokovo, pe lângă care treci (spre sud) si ajungi la falezele cu trasee, care se afla la câteva sute de metri dupa panoul de ieșire din localitate.

Atentie, din sat mergi drept înainte, nu la stânga peste podul catre Ostrita (aflat cam unde este dreptunghiul albastru cu  „5001” din centrul hartii de mai jos).

Daca de la podul mentionat mai sus intri la dreapta spre sat (in directia opusa podului), dupa ce urci o panta, ajungi in „centru”, unde se afla o cișmea – singura sursa „publica” de apa din zona.

Click pentru imaginile cu rezolutie mare! WordPress deschide imaginile in alta fereastra, dar din pacate, la aceeasi marime ca aici. Daca vrei sa vezi pozele cu rezolutia originala, acolo poti sa dai un click-dreapta si „Open image in a new tab”. Cealalta solutie pe care am gasit-o este sa inchizi fereastra respectiva si sa dai din nou un click pe imagine, care de data asta se deschide „corect”.


Traseele sunt grupate in trei sectoare distincte, dintre care doar sect. 1 (cel mai din stanga) intra complet in umbra dupa amiaza, celelalte sunt aproape toata ziua la soare, cu exceptia catorva trasee din dreapta sectorului 2. Din pacate, copacii de la baza sectorului 3, care mai faceau ceva umbra la baza traseelor, au fost taiati recent de firma care se ocupa de intretinerea soselei (care a fost re-asfaltata recent).


Sectorul 1

Atentie, traseul Nemesis (7c) are 35 m, iar No More Regrets (7a+) are 37 m! Pentru coborarea de la top este nevoie de o coarda de cel putin 70 de metri (cu nod de siguranta la capat, desigur!).

Traseele de escalada sportiva din sectoarele I si II poarta numele unor piese de death si black metal, care se regasesc intr-un play-list pe care l-am facut pe YouTube intru motivarea cataratorilor. 

Sectorul 2

In acest sector, care este cel mai mare, am echipat 12 trasee de escalada cu grade pana la 7a si cu lungimi intre 16 si 25 m (pentru care este suficienta chiar si o coarda de 50 m). In stanga traseului Deceiver mai este un traseu (#13) numit Covid Dance 7c, 20 m, echipat de Doru Baias. Tot in sectorul II se afla si toate cele 12 linii de trad (desenate cu galben pe fotografii) care au grade pana la 6c+ sau 7a si lungimi de pana la 35 m.

Atentie, in partea centrala a sectorului sunt foarte multe cioburi pe jos de la sticlele aruncate candva demult de deasupra falezei! Noi am mai adunat din ele, dar folositi o prelata pentru coarda si aveti grija pe unde calcati!


Intre traseele Brute Force and Ignorance si The Secret ar mai fi fost posibila inca o linie, dar in partea superioara cele trei trasee ar fi fost mult prea apropiate, asa ca am ales sa NU echipam acest traseu!

Cu toate astea, un bulgar a făcut deja niște găuri pe linia respectiva, pe principiul „e tara mea si fac ce vreau eu!”. Desigur, dezvoltatorul zonei de cățărare, cel care are o vedere de ansamblu asupra falezei, nu a fost consultat, desi toate acțiunile noastre de acolo au avut acceptul parții bulgare.

Schita traseelor de la Sectorul 2 (sport cu rosu, trad cu galben)


Fotografii mai detaliate cu traseele de escalada din sectorul 2 (de la stanga la dreapta)

Traseele de escalada din stanga sectorului 2

In partea dreapta a sectorului 2 mai sunt trei trasee de escalada si doua de trad care sunt foarte evidente: un diedru perfect si o arcada vizibila de departe. La aceste trasee se ajunge fie pe poteca de la baza stancii (traseele sunt imediat dupa colt de la zona centrala), fie direct pe cea care urca dinspre sosea.


Sectorul 3

Faleza se afla cam la 50 m in dreapta sect. 2, iar accesul se face direct din sosea. Aici am echipat 6 trasee cu grade intre 6a+ si 6b+, care au lungimi destul de mari iar traseele au nume de personaje din comics-urile Marvel.

Atentie! Cele doua trasee din dreapta au cam 37 m, o coarda de 70 m s-ar putea sa nu fie suficienta pentru coborare (oricum, cel care fileaza trebuie sa faca un nod de siguranta pe capatul corzii!).


Stiu ca nu mai este nevoie sa va spunem, dar pentru cei care au deschis aparatele mai tarziu, ne facem datoria sa amintim niste reguli:

  • Nu faceti manse prin inelele de la top, folositi carabinierele proprii
  • Nu faceți focul la baza stâncii si in principiu, nicăieri unde se poate produce un incendiu. (Noi am campat la sectorul 2, unde am făcut si o vatra de foc. Daca trebuie, folosiți-o pe aceeași)
  • Nu lasati gunoaie in zonele de catarare.
  • Nu sapati, nu „ajustati”,  nu lipiti si nu „consolidati” prize (Firma Sika produce materiale pentru constructii, nu pentru escalada, iar faleza nu este santier !) .